Un fost spion rus, în stare critică în Marea Britanie, după ce a fost otrăvit

Un fost spion rus, în stare critică în Marea Britanie, după ce a fost otrăvit
Publicat: 05/03/2018, 20:30

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenți de spionaj efectuat între Statele Unite și Rusia.

Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informații externe (MI6).

Două persoane sunt în stare critică, în Marea Britanie, după ce au fost expuse luni unei substanțe toxice, au afirmat surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul The Guardian. Incidentul a avut loc în localitatea Salisbury, situată în provincia Wiltshire, la circa 100 de kilometri vest de Londra. „Poliția din Wiltshire consideră că este vorba de un incident major, după ce două persoane au intrat în contact cu o substanță deocamdată neidentificată, în Salisbury”, se arată într-un comunicat oficial.

Secția de urgențe a Spitalului din Salisbury a fost plasată în carantină după aducerea celor două victime aflate în stare critică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune pentru elevi! Ministerul Educației lansează un nou tip de bursă. De ce criterii...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau...
Regele Charles începe să-i cedeze din funcții moștenitorului William
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
De ce au fost , de fapt, eliberați fiii vrăjitoarei Sidonia, după crima comisă în...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Iată ce poți face dacă partenerul vorbește în somn!
×